De mâine iese soarele...

 

 

 

 

De mâine iese soarele...și totuși rămânem diferiți...

Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristețe capul tău
Se-ntoarce în zadar,

 Căci azi le semeni tuturor
La umblet și la port,
Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

 Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Și noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

(Mihai Eminescu – Pe lângă plopii fără soț)

E limpede că dacă ne-am fi născut plini de înțelepciune, stăpâni pe emoțiile și reacțiile noastre, gata pregătiți spre a lua decizia cea bună și a triumfa în felul acesta de fiecare dată...ce rost ar mai fi avut viața ? Victorie sigură, pas cu pas asigurată...nu tu emoție și freamăt interior, nu tu frică și durere, lacrimi către cer sau vărsate pe umărul celui de lângă noi, nu tu fericire și preaplin sufletesc, gata să dea pe dinafară spre a fi împărtășită celor din jur.

Suntem ceea ce ne fac trăirile proprii sau oare ceea ce suntem răzbate prin fiecare por explodând dincolo de noi și contaminând ceea ce ne înconjoară, lăsându-ne astfel goi dar nu pustiiți, eliberați dar curați sufletește și pregătiți pentru o nouă încercare - ușoară sau grea, o nouă provocare – justă sau ingrată, un nou drum de ales – cu sentiment sau rațiune, spre a-l străbate desculți și cu sufletul la vedere ori purtând diamante la gât și pumnalul la cingătoare ?! Așa de multe alegeri de făcut, decizii de luat, toate acum și nouă toate...iată de ce trebuie și suntem atât de diferiți.

                Orice discuție cu noi înșine vine ca o descătușare, poate pentru că se produce de fiecare dată într-o înfundătură a vieții sau într-un sens giratoriu de fapte și trăiri...mulți sunt totuși cei care duc o existență egoistă, solitară, fără a simți vreodată nevoia unei introspecții... probabil că de aceea ne comportăm atât de diferit.

                Vine vremea pentru punct și de la capăt...orice virgulă e de prisos, prelungește agonia și îndepărtează în timp același inevitabil final. Deci gata, a plouat destul, a fost furtună, ger și-am înghețat. De mâine iese soarele...

                E vremea nașterii lui Iisus..este timpul să colindăm, să privim cu ochii strălucind spre frumos, spre luminile din bradul de Crăciun și spre albul unui nou început..a venit iar vremea pentru altceva.. suntem mulți, în toate felurile și pornim în direcții diferite.

De simți că te mângâie soarele chiar și în întuneric...să ai sărbători cu bucurie în suflet și pace în gânduri !

Aceeași,

irina