Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni...

 

« Te iubesc cu ură şi cu groază

Tot ce-i al tău mi se cuvine mie... »

Chiar şi aşa, gândindu-ne la cea mai sumbră dintre descrieri, iată ceva ce n-ar fi adevarat  în oricare alt loc din lumea asta, altul decât meleagurile natale româneşti. Cu alte cuvinte, « fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta ». Câţi dintre cei care au plecat de acasă, scârbiţi, dezamăgiţi sau îngrădiţi de vremuri au răsuflat uşuraţi în ţări străine, uitând de ţara unde s-au născut şi s-au format ca oameni, aşa cum alungi din minte un vis urât, după o noapte agitată.... Oare câţi s-au adaptat printre străini şi în ce măsură, astfel încât să fi uitat cu totul de casa sărăcăcioasă a părinţilor, de unde îmbucau pe apucate o bucată de pâine spre a se întoarce la joacă cu amicii, până după asfinţitul soarelui şi câţi dintre ei s-au integrat în societatea modernă şi fără de cusur în care au emigrat, astfel încât viaţa confortabilă de parvenit complet acceptat de localnici să le fi şters din memorie amintirile unei ”triste„ copilării ori tinereţi şi să nu mai cunoască mai devreme sau mai târziu nostalgia amintirilor din trecut sau pârjolitorul dor de acasă ?!

Eu nu ştiu prea multe, dar din ceea ce mi-a fost dat să cunosc, cei ce au îndurat chinuri nemăsurate şi dureri inimaginabile n-au găsit ori n-au conceput ca salvare drumul străinătăţii...şi cei care au rătăcit în libertate, simţindu-se apasaţi de claustrofobia unui regim restrictiv de bunăvoie s-au reîntors acasă sătui de impersonalitatea şi lipsa de trăire a unei societăţi perfect funcţionale :o)

Doar despre mine cred că nu m-aş adapta niciodată unui trai printre străini, fiind plătită pe bani de nimic pentru activităţi nedemne spre a fi prestate de localnici, dar având posibilitatea să îmi plătesc dările fără să stau la coadă, într-o logică firească...şi chiar dacă m-aş fi născut sub o stea norocoasă şi mi-aş exercita profesia în condiţii excelente fiind remunerată pe măsură, cum să accept avantajele traiului într-o societate cu adevărat civilizată şi să uit de mama, de strada copilăriei şi de curtea din capătul şoselei unde înfloreşte în fiecare primăvară o magnolie, de plăcinta cu brânză făcută de bunica spre a ne surprinde în după-amiezile de duminică, de crucea de pe Caraiman care-mi şopteşte parcă de fiecare dată când o privesc că aici e ţara mea. Şi valurile Mării Negre, pun rămăşag că, de s-ar putea orienta spre alte zări, ar alege să se spargă tot în bătrânul Pont Euxin.

În fond ştie fiecare dintre noi care-i rostul său pe lume şi ce anume îi poate aduce împlinirea sufletească...şi eu îmi doresc să trăiesc în mijlocul unei societăţi civilizate, lipsită de gunoaie ori gunoi, urmând o logică firească şi o conduită morală de nezdruncinat. Dar mai ştiu că o astfel de viaţă în afara României este o himeră, fără sentimentul de apartenenţă la acea societate, de integrare în mijlocul acelor oameni sau de bucurie a unui trecut comun, de ancorare în aceeaşi istorie. Înseamnă începutul unui trai mecanic şi steril, acumulând frustrări şi dor de sine şi de-ai tăi...de toate astea îmi aduce aminte un PURIC, un PǍUNescu, un TuDOR Gheorghe....şi într-o lume multă iată totuşi ce de oameni faini... :o)

« Puiule ce mi-ai făcut, de nu pot să te mai uit ?

Cum să poţi neică uita tinereţea ta ?! »

Ocroteşte-i, Doamne, pe români !

..şi încă ceva..prezenţa gunoaielor şi izul neplăcut al acestora sunt un îndemn la curăţenie.

La Mulţi Ani, fetiţa mea dragă !!!

“Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede pintre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători. »

De bună seamă odată cu ziua Sf. Andrei începe o perioadă frumoasă şi mult aşteptată din an, ce aduce cu sine bilanţuri, noi speranţe şi alte dorinţe, închizând astfel cu bucurie, încă o filă din romanul vieţii noastre.

            Şi oricât de grele ar fi vremurile, perioada sărbătorilor de iarnă retrezeşte în fiecare dintre noi fericirea inocentă a copilului şi ne induce dorinţa de a fi mai buni, de a dărui, de a ne hrăni spiritual privindu-i pe cei dragi despachetând un cadou mult râvnit...căci dincolo de mese îmbelşugate, pomana porcului cu mămăliguţă ori sarmale şi cârnaţi, băuturi zeci şi confortul focului din şemineu al vreunei pensiuni de cinci stele din Carpaţi..ei bine, totul începe cu galbena gutuie pusă să se coacă în micuţa fereastră îngheţată, cu mirosul ramului de brad din odaia mare ori de cozonac venind din bucătărie şi glasul cald al mamei colindând mai frumos ca niciodată.

            Cât de trist şi înverşunat să fi ca să nu îţi mai pese dacă vine sau nu Moş Crăciun şi să nu mai aştepţi cu fluturi în stomac să-i spui poezia stând pe genunchiul lui ?! Spiritul Crăciunului este în fiecare dintre noi şi avem datoria morală să-l transmitem mai departe, să păstrăm vie flacăra bucuriei naşterii lui Iisus şi atât cât putem ori ne pricepem, să aducem scânteia bucuriilor de iarnă în ochii celor din jurul nostru. În fond de ce am renunţa la această mare bucurie, dar am continua să jucăm la Loto măcar în noaptea de revelion sau ne-am dori cu ardoare un trup cu 15 kg mai uşor, o maşină pe motorină ultimul tip sau o casă aşa cum n-au avut nicicând ai noştri şi cum nu avem bani s-o întreţinem ...

Dar să lăsăm astfel de gânduri deoparte ...şi să întâmpinăm luna cadourilor cu ochii mijind de bucurie şi cu planuri despre voioşie împărtăşită, daruri şi îmbrăţişări sincere în căldura sufletească a casei noastre :o))

..şi pentru cei care astăzi aniversează ziua de naştere sau onomastica, pupici multipli, sănătate cât cuprinde şi multă linişte sufletească...ceea ce în dulcele grai al lui Shakespeare s-ar traduce prin  « Many Happy returns of this Day !!! »

..Săracă ţară bogată...

(..bis...pentru cei care folosesc browser-ul Internet Explorer...) 

« ...n-aţi văzut ceva maro?

N-aţi văzut o herghelie pe un petec de hârtie?
Erau anii mei fugari deghizaţi în armăsari
În imagini încarnate gânduri paricopitate.. » 
 Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost viaţa ta dacă nu te-ai fi născut român ? Eu nu ! Regret că n-am ştiut niciodată să pledez convingător pentru naţionalitatea mea şi mi-e tare ciudă că dintr-un vocabular întreg al limbii române, n-am pus o dată, laolaltă, zece cuvinte concludente şi convingătoare pentru a descrie frumuseţea spiritului românesc.
Trebuie să recunosc că realitatea îmi este cu totul potrivnică şi vremurile pe care le trăim pun efectiv paie pe foc. Cum să mai admiri peisajele mioritice de pe platouri, după ce-ai obosit escaladând mormanele de gunoaie şi ambalajele din plastic existente astăzi în fiecare tufiş din Carpaţi ?! ...Şi totuşi mi-e dor să mai urc din greu pe munte..să n-ascult decât susurul apei şi păsărelele, să nu văd decât albul zăpezii şi apoi muult soare sus în vârf...Îmi pare rău că n-am aflat cum e la stână, dar mă bucur c-am simţit ce cald şi bine e sub şuba baciului...ce întâmplare fericită. Fiţi buni şi drăguţi posesori de superbe 4x4 cu denumiri parcă din Matrix...X5, X6, Q7...aşa cum n-aţi fost vreodată şi plimbaţi superbele din dotare, cu tot cu poşete, pantofi şi bijuterii în mall-uri ori pe Dorobanţi-urile patriei, special create pentru voi, ciocoi mai vechi şi mai noi. Muntele e obositor, supra-oxigenat, înseamnă noroi şi frig şi pietre ...o barbarie pentru fiinţe sensibile, delicate atârnând la braţul urmaşilor lui Decebal, îndopaţi de aminoacizi şi proteine.
Şi mă întreb cu tristeţe cine şi cum se mai bucură de briza şi izul uşor sărat al Mării Negre, după ce a obosit făcând slalom printre sute de şeslonguri apărute ca ciupercile pe plajă. Chiar aşa, oameni buni..de ce mai există nisip la mare, dacă ne tăvălim gabaritul pe plasticele incomode ce invadează orice colţ de plajă?...propun să mutăm şeslongul în pădure la Pustnicu’, acolo unde este loc şi pentru a degusta un animal fript, pe ritmuri de manele şi ajutând la însămânţarea zonei cu floarea soarelui :o) ...lăsaţi nisipul şi marea celor ce le sunt de ajuns. Acelora care nu mai simt nevoia de nimic altceva. Părăsiţi-o şi redaţi-o nouă, sedentarilor blazaţi şi ancoraţi în trecut, care nu ştiu că efortul fizic înseamnă sănătate, mai ales în vacanţe şi că în lumea bună se practică sporturi neîncercate până la noi de părinţi, bunici şi străbunici...scooba diving,  skyjet, rafting...Cine se mai oboseşte astăzi să facă pluta pe spate ori să se îngroape în nisip.. ?! Amatorii de senzaţii tari, care nu se tem de micile surprize drăgălaşe şi marine, precum alge urât mirositoare, meduze fără număr, pietre colţuroase şi gropi capcană plantate parcă pe fundul mării, haioase pete de combustibil, ţinându-ne companie către mal.
Eu n-am ştiut niciodată să exprim în cuvinte ce-i mai frumos la noi acasă, dar alţii au făcut-o maiestruos, asemeni unei licori vindecătoare pentru suflet...Adrian Păunescu, George Pruteanu,  Dan Puric....oameni ca ei îmi amintesc de ce n-aş schimba nicicând impulsivitatea românească, pe nimic altceva în lume.

Numa' bine,

irinush

Săracă ţară bogată...

« ...n-aţi văzut ceva maro?
N-aţi văzut o herghelie pe un petec de hârtie?

Erau anii mei fugari deghizaţi în armăsari
În imagini încarnate gânduri paricopitate.. » 

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi fost viaţa ta dacă nu te-ai fi născut român ? Eu nu !

Regret că n-am ştiut niciodată să pledez convingător pentru naţionalitatea mea şi mi-e tare ciudă că dintr-un vocabular întreg al limbii române, n-am pus o dată, laolaltă, zece cuvinte concludente şi convingătoare pentru a descrie frumuseţea spiritului românesc.

Trebuie să recunosc că realitatea îmi este cu totul potrivnică şi vremurile pe care le trăim pun efectiv paie pe foc. Cum să mai admiri peisajele mioritice de pe platouri, după ce-ai obosit escaladând mormanele de gunoaie şi ambalajele din plastic existente astăzi în fiecare tufiş din Carpaţi ?! ...Şi totuşi mi-e dor să mai urc din greu pe munte..să n-ascult decât susurul apei şi păsărelele, să nu văd decât albul zăpezii şi apoi muult soare sus în vârf...Îmi pare rău că n-am aflat cum e la stână, dar mă bucur c-am simţit ce cald şi bine e sub şuba baciului...ce întâmplare fericită. Fiţi buni şi drăguţi posesori de superbe 4x4 cu denumiri parcă din Matrix...X5, X6, Q7...aşa cum n-aţi fost vreodată şi plimbaţi superbele din dotare, cu tot cu poşete, pantofi şi bijuterii în mall-uri ori pe Dorobanţi-urile patriei, special create pentru voi, ciocoi mai vechi şi mai noi.

Muntele e obositor, supra-oxigenat, înseamnă noroi şi frig şi pietre ...o barbarie pentru fiinţe sensibile, delicate atârnând la braţul urmaşilor lui Decebal, îndopaţi de aminoacizi şi proteine.

Şi mă întreb cu tristeţe cine şi cum se mai bucură de briza şi izul uşor sărat al Mării Negre, după ce a obosit făcând slalom printre sute de şeslonguri apărute ca ciupercile pe plajă. Chiar aşa, oameni buni..de ce mai există nisip la mare, dacă ne tăvălim gabaritul pe plasticele incomode ce invadează orice colţ de plajă?...propun să mutăm şeslongul în pădure la Pustnicu’, acolo unde este loc şi pentru a degusta un animal fript, pe ritmuri de manele şi ajutând la însămânţarea zonei cu floarea soarelui :o) ...lăsaţi nisipul şi marea celor ce le sunt de ajuns. Acelora care nu mai simt nevoia de nimic altceva. Părăsiţi-o şi redaţi-o nouă, sedentarilor blazaţi şi ancoraţi în trecut, care nu ştiu că efortul fizic înseamnă sănătate, mai ales în vacanţe şi că în lumea bună se practică sporturi neîncercate până la noi de părinţi, bunici şi străbunici...scooba diving,  skyjet, rafting...Cine se mai oboseşte astăzi să facă pluta pe spate ori să se îngroape în nisip.. ?! Amatorii de senzaţii tari, care nu se tem de micile surprize drăgălaşe şi marine, precum alge urât mirositoare, meduze fără număr, pietre colţuroase şi gropi capcană plantate parcă pe fundul mării, haioase pete de combustibil, ţinându-ne companie către mal.

Eu n-am ştiut niciodată să exprim în cuvinte ce-i mai frumos la noi acasă, dar alţii au făcut-o maiestruos, asemeni unei licori vindecătoare pentru suflet...Adrian Păunescu, George Pruteanu,  Dan Puric....oameni ca ei îmi amintesc de ce n-aş schimba nicicând impulsivitatea românească, pe nimic altceva în lume.

Numa' bine,

irinush

Cu o floare in par si nimic in picioare..

..sau pe scurt: treizeci si trei.

Astazi pentru mine a fost o zi speciala, macar prin simplul fapt ca se intampla o data pe an..in realitate insa, o sumedenie de fapte si intamplari au transformat o zi obisnuita de toamna (culmea, chiar o zi de luni, nesuferita prin definitie), intr-una plina de voiosie, ganduri frumoase si caldura umana.

Inainte de orice, multumesc fiecaruia dintre voi si tuturor celor care astazi, ca de altfel in orisicare zi, s-au gandit la mine. E minunat sa te simti important, chiar si pentru scurt timp :o)

Daca m-ati intreba care-i cel mai original cadou primit vreodata, raspunsul ar fi simplu: acest blog. Nu stiu daca voi fi in stare sa am o conduita corespunzatoare unui blog, nici macar nu stiu daca asa ceva exista si care ar fi regulile elementare carora un detinator de blog ar trebui sa se supuna. Ma tem ca rapiditatea cu care realitatea virtuala progreseaza, depaseste cu mult ritmul domol al unei iubitoare de folk :o) Si desi, iata, de astazi am un blog (iupiii), ma indoiesc ca voi locui vreodata la Monaco sau voi respinge cu vehementa comparatii care nu ma vor onora (:o)) prietenii stiu de ce). Cum spunea bunul nostru Shakespeare "Bear with me..."

Fara pretentii, ma bucur enorm ca paginile agendelor mele vor fi inlocuite cu aceasta unealta electronica si m-as bucura daca pe alocuri, veti regasi idei sau ganduri proprii. Asadar, dragilor dragi, la vremuri noi, tot noi...nadajduiesc cu decenta, bun simt, umor si ironie, asa cum imi place.

Seara buna si vise frumoase,

irinush.