Ianrna pe uliţă, în vremurile noastre...

« Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind flori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.... »

Am primit într-un târziu dovada că trăim încă o dată iarna...Caci dacă venirea lui Moş Crăciun cu cacul de cadouri în ajun de Crăciun şi apoi focurile de artificii din noaptea de Revelion nu ne-au convins că ne aflăm în anotimpul alb, e vremea să savurăm din plin magia Crăiesei Zăpezii.

Eu una am luat o gură sănătoasă de aer rece şi voioşie în mijlocul copiilor şi al oamenilor mari, afară, pe derdeluş. Senzaţia este minunată, amintirile se năpustesc asupra ta şi te simţi întinerit şi încălzit în plină zăpadă şi ger şi temperaturi de gheaţă.

Trecut-au ani buni de când nu am mai avut obrajii natural îmbujoraţi, iar plăcerea imensă pe care ţi-o provoacă o coborâre cu sania la vale pe derdeluş este infinit mai mare decât efortul pe care eu personal, trebuie să-l fac spre a mă reîntoarce în deal, la linia de start, cu copila-mi de-o mânuţă şi trăgând în urmă sania greoaie de metal.

 Ce aerobic ? Ce greutăţi ?! Ce mişcare îngrădită de dimensiunile reduse ale unei încăperi neaerisite şi nemăturate, alături umăr la umăr de un număr mult prea mare de « artiste » pentru un spaţiu atât de mic ?!

Încearcă acum cât se mai poate alternativa distracţiei pe derdeluş !! Şi nu oricum, ci sus-jos, pe sanie, pe zăpadă, prin zăpadă..vei prinde din start mişcarea, învăţată practic din copilărie...aidoma mersului pe bicicletă, nu se uită niciodată.

Am întâlnit şi români îngheţaţi şi din cei uşor adaptabili, veniţi pe pârtie alături de copii, îndemnându-i pe micuţi în voiajele lor pe săniuţe şi  încurajându-se pe sine cu câte o duşcă de lichid din acela cu constantă dielectrică mică, mă rog, numit în popor...două prune...fierte chiar !! În final e foarte bine să ştii să te adaptezi, să supravieţuieşti şi dacă mă întrebaţi pe mine...eu zic că important e să participi !

            Vedeta incontestabilă a aventurii prin nămeţi a fost un băiat, tânăr adolescent a cărui mamă, am bănuit, angajată în sistemul sanitar al vremurilor noastre nu şi-a permis evident achiziţionarea unei sănii pentru fiul său, motiv pentru care a apelat la echipamentul din dotare şi ne-a oferit prin prestaţia băiatului, un spectacol demn de-a fi postat pe „ You tube ” : ...cu plosca la vale pe derdeluş. ..alte comentarii sunt de prisos !

Da, prieteni dragi..este minunat când simţi că eşti fericit, când fără să-ţi propui, îţi dovedeşti că n-ai îmbătrânit atât de tare, când retrăieşti clipe inocente din copilărie, alături de copii, împreună cu copiii tăi! Căci nici eu, asemeni multora dintre voi, nu am amintiri de la 4 ani, dându-mă cu sania pe derdeluş, însă nu voi uita poate niciodată cum a trăit pentru prima oară fiica mea Raluca experienţa săniuşului şi nici nerăbdarea cu care urca dealul spre o nouă aventură la vale, rostind de fiecare dată aceleaşi rugăminţi: ”Încă o dată, mami !„

Sunt clipe frumoase din care mă voi hrăni o vreme, în aşteptarea ghioceilor sau, de ce nu, a următorului sfârşit de săptămână în parc, pe derdeluş ... 

Dincolo de toate, nu pot explica de ce, însă am pornit în acest an cu o mare bucurie în suflet. Nu ştiu să numesc vreun motiv pentru care mă trezesc şi adorm surâzând, însă există o multitudine de lucruri care mă îndeamnă să nu fiu altfel : bucuria din glasul copilei mele şi râsul ei cristalin, ochii drăgăstoşi ai iubitului meu, fulgii pufoşi de nea ce se opresc pe genele mele, ori ceaiul călduţ şi aromat băut în faţa computerului la serviciu, firea amuzantă a mamei sau poate energia inepuizabilă a tatălui meu, mai mult ca sigur gogoşile umplute sau clătitele delicioase făcute de buna noastră măiţucă în fiecare sâmbătă...nerăbdarea unui băieţel venind grăbit prin viscol la grădiniţă spre a nu rata Ziua Jucăriei, cuvintele pline de speranţă ale lui Dan Puric, căldura şi liniştea din Casa Domnului, în vremuri geroase şi de agitaţie, şi câte şi mai câte...

A...şi-ar mai fi ceva, poate pentru mulţi..argumentul suprem...sfârşitul calendarului maiaş :o)))

E timpul, aşadar, să trăim clipa !!!

Vă pup dulce pe obrajii-mbujoraţi,

irina.